Acasă » 2016 » Iulie » 15 » Atac de Ziua Franței: Un camion a intrat în mulțime la Nisa
9:45 PM
Atac de Ziua Franței: Un camion a intrat în mulțime la Nisa

Ieri, întreaga Franță a sărbătorit ziua națională. Mulțimi mari de oameni au ieșit pe străzile marilor orașe franceze pentru a participa la toate manifestațiile organizate de această zi. Speranțele că va fi o zi care va decurge fără incidente erau oarecum ridicate după ce Campionatul European de Fotbal 2016 s-a desfășurat fără să genereze niciun tip de atac. Din nefericire, lucrurile nu au decurs așa.

Azi-noapte, sute de persoane se strânseseră pe faimoasa Promenade des Anglais, din Nisa, pentru a urmări showul de artificii organizat de Ziua Bastiliei, când un camion a intrat cu viteză în mulțime. Conform unor surse, vehiculul avea 25 de tone, o lungime de 10 metri și a lovit grupul de oameni cu o viteză de 60-70 km/h, pe o distanţă de circa doi kilometri, trecând peste sute de persoane. Cel mai recent bilanț indică 84 de morți, dintre care mulți erau copii, 18 persoane în stare critică și alte zeci de persoane rănite. Se pare că în jur de 100 de persoane s-au aruncat în mare în momentul de panică de după atac, fiind însă salvate și aduse la mal.

Președintele Franței tocmai anunțase ieri că starea de urgență sub care se află națiunea încă de la atacurile de la Bataclan va înceta săptămâna viitoare. Dar, după ce s-a întâmplat ieri, aceasta se va prelungi cu cel puțin trei luni, iar Hollande va apela și la militarii în rezervă pentru a asigura protecția cetățenilor. Atacul de ieri nu a fost revendicat de nicio grupare teroristă și deocamdată se consideră că nu ar fi vorba de un atac coordonat de vreo celulă teroristă, ci de o persoană care s-a autoradicalizat în Franța, șoferul fiind un francez de origine tunisiană. Se pare că acesta avea și un plan de rezervă, având asupra sa arme automate şi grenade. Șoferul a fost împușcat fatal de forțele de ordine. În tot cazul, Franța își va continua operațiunile militare din Siria și Irak, a anunțat președintele.

Direcţia Antiteroristă a Parchetului General a preluat ancheta în cazul atacului comis la Nisa, informează publicaţiaL’Express, citată de Mediafax. Se pare că ar fi vorba și de o scăpare a forțelor de ordine franceze, pentru că la momentul respectiv din noapte un camion nu ar fi trebuit să poată să intre pe acea porțiune de drum, care era blocată pentru a oferi acces pietonal de ziua națională. Conform RFI, autoritățile franceze preconizaseră că teroriștii își vor schimba tipurile de atac în Franța și se așteptau la mașini-capcane, pe care le vedem că explodează toată ziua în țările arabe. Cu toate acestea, nu se așteptau la așa ceva: un singur om, doar cu un carnet de conducere și acces la o mașină mare, să poată comite un act care să înregistreze atât de multe victime. În acest stil, orice om poate deveni un terorist.

Vizualizări: 158 | Adăugat de: crys
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]